• en
  • ro
in Părinți

THIS IS NEW YORK de Miroslav Sasek

this-is-new-yorkDe fiecare dată cînd vizitez o altă țară, intru într-o librărie și-mi cumpăr cărți. Obligatoriu. Condiția principală fiind ca librăria să aibă cărți în limba engleză.
Singura excepție a fost în Havana, Cuba. Aici, înșirate la distanțe mari unele de altele, erau expuse doar cărțile lui Fidel Castro (încă trăia) și  ale fratelui său Raul, evident în limba spaniolă.(așa mi-am adus aminte de librăriile copilăriei mele, unde rafturile <<gemeau>> de lucrările tovarășilor Ceaușescu 😥 )

Însă, cărțile domnului Miroslav Sasek le-am descoperit altfel: într-un boutique din New York, ce vindea la grămadă creme, haine și jocuri, numitorul comun fiind că toate produsele erau create de new yorkezi sau erau despre NY. Așa mi-am cumpărat cartea “This is New York”.

Autorul, Miroslav Sasek, a scris și a desenat/ pictat o serie întreagă de ghiduri de călătorie pentru copii, despre diferite țări (Grecia, Irlanda, Israel etc.) și mari orașe ale lumii (New York, Paris, Londra etc.).
Publicate pentru prima dată acum aproape 60 ani, editura Universe Publishing a hotărît să le reprinteze în versiune adaptată secolului 21, și a avut succes. În ciuda faptului că în zilele noastre poți să “vizitezi” în direct, pe internet, orice oraș/țară dorești. Presupun că unul din motivele succesului lor a fost nostalgia noastră pentru vremurile bune din trecut.

4-books-m-sasek

Atunci cînd am cumpărat toate cărțile dl. Sasek nu știam că voi vizita cîteva dintre ele. Citindu-le, împreună cu băieții mei care erau încă mici, am descoperit locuri minunate.
Iar atunci cînd am fost norocoși să le și vizităm pe unele dintre ele, tot împreună ne-am bucurat să recunoaștem clădirile faimoase ce arătau la fel ca în cărți.

 

Editura: Universe Publishing, 2003

"From my books" I will tell you what impressed me and what I have learned.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *